|
I. NOI IN LUMEA DE AZI
|
Exista cineva care stie sa te asculte asa cum nimeni nu poate s-o faca .Cineva care iti ofera un timp doar pentru tine, sa faci ce iti doresti cu el, cineva care iti „tine oglinda“- psiholog Aniela Minu
Traim intr-o lume in care schimbarea e la ordinea zilei. Sintem supusi competitiei si concurentei, cerintelor din ce in ce mai mari si mai numeroase de a ne adapta pentru a fi acceptati. Facem uneori eforturi care ne depasesc puterile, pentru a ne integra intr-o lume cu exigente duse pina la limita. Luam fiecare zi ca pe o provocare si jucam jocul vietii pentru a ne mai demonstra inca o data ca ii putem face fata, ca sintem si putem fi mai puternici decit ea. Ne luam la lupta cu responsabilitatile tot mai numeroase la locul de munca, in familie, pentru a arata ca sintem capabili sa ducem in spate o existenta complexa.
Stresul care ne copleseste
Aproape ne darima lipsa de timp si simtim ca ziua e mai scurta ca niciodata atunci cind, cu eforturi aproape supraomenesti, incercam sa ocolim aglomeratia si agitatia pe strazi, in magazine, institutii, pentru a ne indeplini sarcinile. Aproape uitam de noi cind sintem captivi ai tehnologiei ce ne limiteaza intr-un spatiu si un timp saturat de intimplari care mai de care mai stresante. Ne simtim lipsiti de vlaga si interes pentru orice atunci cind rezultatele muncii noastre nu au nici un ecou si aproape ca nu mai punem nici un pret pe propria persoana. Nu mai vorbesc cit de distrusi putem ramine in urma unor conflicte despre care habar nu avem cum si de ce au aparut, dar care ne lasa sa intelegem ca valoram mai putin decit credeam. Ne simtim aproape coplesiti de solicitari si trecem zilnic pe linga adevarul dorintelor din noi, doar pentru a ne adapta realitatii dinafara noastra. Toate provoaca, uneori, conflicte cu lumea de linga noi si, aproape intotdeauna, declanseaza conflicte in propriile noastre persoane, ne tulbura echilibrul, ne nelinistesc, ne strica imaginea frumoasa pe care am construit-o despre viata.
E o iluzie sa negam
Incercam, de cele mai multe ori, sa negam ca se intimpla asta. E mai simplu sa ne facem ca nu vedem ca se petrece ceva si mai putin sa vedem ce anume se intimpla. Ignoram sa dam importanta, ca poate trece, poate miine ma trezesc si o iau de la capat fara sa mai fie ceva din ce era ieri si simteam ca ma chinuie. Falsa iluzie, normal. Imi incep ziua la fel si o termin cu si mai multe poveri ce-mi apasa mai greu mintea, sufletul, vrind parca sa-mi spuna ca ar fi util pentru mine daca mi-as face timp sa le vad si curaj sa le recunosc existenta. Si asta pentru ca, oricum, egal daca le ascund sau nu, ele exista…si, nu numai ca traiesc undeva in mine, dar cresc, ma tulbura si nu vor disparea de la sine.
Echilibrul emotional, atit de necesar
Toate nemultumirile, frustrarile, durerile nascute din conflicte cu mine, cu cei din jur, cu cerintele acestei lumi, toate acestea imi apartin si trebuie sa fac ceva cu ele. Imi perturba echilibrul emotional, ajung sa sufar triste despartiri de cei dragi pentru ca nu mai pot intretine relatiile cu ei, pentru ca nu-mi mai pot eu controla agresivitatea, furia, nu-mi mai stiu exprima afectiunea, generozitatea, tandretea.
Uitam sa fim sanatosi
Toate, ma fac sa nu ma mai regasesc ca persoana pe care cindva am invatat sa o iubesc, care se simtea in echilibru cu ea si cu lumea. Din acea fiinta linistita si calma, relaxata, ma trezesc, in urma jocului vietii, intr-o societate complexa, o persoana agitata, stresata, in conflict cu sine si cu ceilalti, trista si nemultumita, care uita sa-si mai faca existenta frumoasa, uita ca poate fi sanatoasa si puternica, implinita…Uita ca, desi in calea vietii sale s-a interpus un obstacol sau poate mai multe care i-au oprit evolutia, ea poate face ceva in continuare pentru a se regasi.
Nu esti singur in mijlocul problemelor
Cautind raspuns intrebarilor despre propriile nemultumiri, de cele mai multe ori singuri, in noi sau in ceilalti nu le gasim. Colegii de munca sint prea distanti, familia si cei apropiati se lasa influentati de propriile lor sentimente, prietenii nu au timp sau pur si simplu nu au dispozitia sau la indemina ajutorul de care tu ai nevoie. Ca urmare, ajungi sa te simti singur si coplesit de probleme intr-o lume care nu are timp de nimic, cu atit mai putin de tine, in care vrei sa vorbesti celor de linga tine si nu-i gasesti pentru ca sint prea ocupati, nu vor sau poate nu pot, pentru simplul fapt ca nu stiu sa te asculte si cu atit mai putin sa te ajute sa-ti gasesti o solutie.
O solutie pentru tine
Exista cineva care stie sa te asculte asa cum nimeni nu poate s-o faca. Cineva care iti ofera un timp doar pentru tine, sa faci ce iti doresti cu el in interesul rezolvarii problemei tale, cineva care iti „tine oglinda“, adica poate fi empatic cu tine, poate rezona cognitiv si afectiv la propria ta partitura sufleteasca pe care tocmai o parcurgi, poate fi solidar cu tine. Manifesta tact, rabdare si interes pentru tot ceea ce reprezinti tu, comunica bine cu tine si te ajuta sa comunici si tu cu tine si cu ceilalti. Ajunge sa iti activezi toate resursele intelectuale si emotionale si sa te sustii cu o puternica motivatie si dorinta de schimbare, de reusita, astfel incit, apelind la serviciile oferite de consilierea psihologica sau de cele oferite de psihoterapie, sa obtii rezultatele dorite.
|
* * *
II. DESPRE CASATORIE
| Casatoria o decizie capitala |
 Nici un om care s-a casatorit n-a fost scutit de surpriza, mai mult de panica provocata de invazia propriei intimitati Casatoria lanseaza atacul asupra acelei parti a eului care tinjeste spre singuratate si libertate
|
Este vara, plin sezon pentru cei care doresc sa-si uneasca destinele. Citi dintre acestia se gindesc la impactul pe care casatoria il exercita asupra lor? Casatoria nu inseamna o limitare, ci o largire infinita a posibilitatilor. Pentru ca fiinta umana este unica entitate nemarginita din toata Creatia, daca exista ceva si mai lipsit de limite sau de constringeri in ceea ce priveste posibilitatile sale decit individul, aceasta este perechea. Indiferent de temperament sau de imprejurari, orice casnicie dezvaluie in mod esential unul si acelasi conflict. E vorba de tensiunea dintre nevoia de dependenta si cea de independenta, dintre impulsul spre o armonie afectiva si impulsul contrar care ne indeamna spre detasare, singuratate si independenta.
Iubirea cere totul
Chiar si cei care viseaza ani de-a rindul sa se casatoreasca si isi inchipuie ca detesta singuratatea, in preajma evenimentului nu pot sa nu aiba senzatia ca le este subminata intimitatea. Nici un om care s-a casatorit n-a fost scutit de surpriza, mai mult de panica provocata de amploarea acestei invazii. Pe masura ce se apropie ziua nuntii, este in joc, totul... Niciodata pina atunci nu simti ca totul depinde de o singura decizie. De fapt, in timp, ajungi sa descoperi ca aceasta este una din trasaturile esentiale ale iubirii: ea cere totul. Nu putin, sau mult, ci totul. Si daca nu ti se pare ca trebuie sa dai totul, inseamna ca nu esti cu adevarat indragostit. Dar cit de greu este sa dai totul! E realmente imposibil. Poti face un gest simbolic, insotit de declaratii publice cu efect spectaculos (ceea ce se intimpla de fapt la nunta). Dar acesta nu este decit inceputul. Nunta este doar debutul unui proces care tine intreaga viata, care presupune sa daruiesti absolut totul, si nu numai ce posezi, ci tot ceea ce esti.
Zdrobit de calciiul iubirii
Nimeni nu poate inlatura efectele devastatoare ale acestui proces. E chinuitor, de neinlaturat si nimeni nu-i poate face fata fara sa simta ca ceva din el se fringe, macar un pic, pe roata iubirii, iar ruptura care se produce nu are termen de comparatie. Nu seamana cu nimic altceva, pentru ca in cazul casatoriei esti zdrobit de insusi calciiul iubirii. Nu e vorba de o durere fizica sau de o catrastofa naturala care tine de infricosatorul „in afara“, pe care poti arunca vina, ci este vorba de dragoste, de insasi iubirea care ne zdrobeste. Si acesta este lucrul cel mai greu de inteles. Nu exista durere mai mare decit cea care atinge locul unde se adaposteste iubirea. Si cind totul merge rau intr-o casnicie, acesta este punctul cel mai vulnerabil. Evident, este punctul sensibil al oricarei relatii interumane.
Vulnerabilitatea
In timp ce in majoritatea relatiilor ne putem ascunde, mai mult sau mai putin vulnerabilitatea (si cit de abili sintem intr-o disimulare), casatoria scoate la iveala tocmai acea vulnerabilitate, o expune, o exploateaza. Acest lucru e prea greu de suportat, dovedindu-se uneori, prea mult pentru un om. Multi renunta si fug, intreaga lor viata prabusindu-se in ruine, iar cei care rezista sint confruntati de multe ori cu inevitabila fisura, pentru ca ei insisi ajung sa fie zdrobiti.
Diferente intre casatorii
Cu toate acestea, e o diferenta esentiala intre casatoriile care dureaza si se implinesc si cele care ori se destrama, ori se tirasc intr-o permanenta indecizie, in stari de tensiune si nevroza. Desi ambele trebuie sa faca fata paraginei, diferenta consta in locul care e afectat de distrugere. Cei care fug de casnicie sint atinsi in acea parte a fiintei lor care adaposteste iubirea si acea parte, acea misterioasa si delicata capacitate de a iubi, primeste intr-adevar o lovitura mortala, care uneori ii marcheaza pentru toata viata. Dar, in cazul celor care pastreaza dragostea si-i ramin fideli pina la moarte, distrugerile nu afecteaza locul de unde izvoraste iubirea (desi adesea pare ca se intimpla asa), ci mai degraba afecteaza Eul. Si asta e cu totul altceva: subminarea eului este ceva si altceva inseamna contrariul, sa-ti aduci la ruina sufletul!
Sentimentul ca esti supravegheat
Una din cele mai dificile probleme ale casniciei este senzatia ca esti pus sub urmarire. Sentimentul ca esti supravegheat te poate deruta pina la confuzie, te oboseste, asemenea unei lumini stralucitoare care-ti vine direct in ochi, ceea ce duce, inevitabil, la caderea oricarui zid de aparare si a mastilor personalitatii.
Varianta a spalarii creierului?
Intr-adevar, efectul este oarecum asemenator, cu singura exceptie ca cel care face aceasta operatie, cel care iti tine lumina in ochi nu este un persecutor nemilos, este iubirea. Ea ne pune la zid si ne cere raspunsuri, ne obliga sa raspundem la nesfirsit, pina ce raspunsul va fi cel pe care vrea sa-l auda.
Atacul impotriva fortaretii „eului“
Desigur, este neplacut sa te simti supravegheat, sa-ti vezi intreaga viata pusa sub microscop, iar pentru cel care nu vrea sa fie controlat, are prea putina importanta daca gardianul este dragostea sau ceva mult mai infricosator. Ceea ce e greu de indurat este supravegherea, pentru ca noi sintem creaturi opace, materiale, n-am fost facuti sa fim transparenti. Si totusi, asta asteapta dragostea de la noi: transparenta! Casatoria, prin mecanismul devastator al supravegherii, lanseaza si intretine un necrutator si nestapinit atac impotriva fortaretei „eului“, impotriva acelei parti din noi care tinjeste dupa singuratate, independenta, neingradire, libertate.
Cea mai buna optiune
Cu toate acestea, o mare surpriza ii asteapta pe cei care reusesc sa reziste acestui asalt si care se maturizeaza impreuna in iubire. Ei descopera treptat ca o casnicie implinita poseda strania putere de a multumi acest Eu, aceasta „unicitate“ proprie fiecarui individ, chiar in momentul in care pare a-l ameninta. Cu alte cuvinte, casatoria se dovedeste a fi cea mai buna optiune, intrucit ea satisface atit nevoile legate de separare, de solitudine, cit si pe cele ale dorintei de tovarasie.
Intreaba psihologul!
Daca exista momente in care simti ca nimeni nu te asculta si nu iti acorda atentie, ai o solutie. Exista cineva care stie sa te asculte asa cum nimeni nu poate s-o faca. Care iti ofera un timp doar pentru tine, sa faci ce doresti cu el, in interesul rezolvarii problemei tale. Daca ai vreo intrebare la care, pur si simplu, nu ii gasesti raspuns, psihologul ziarului Monitorul de Sibiu iti sta la dispozitie. In fiecare joi, prin intermediul talonului, poti sa alegi o tema sau sa pui o intrebare, iar psihologul Aniela Minu iti va da raspunsuri si solutii. |
* * *
III. DESPRE INCREDEREA IN SINE
|
 Siguranta interioara este indispensabila pentru reusita In viata profesionala, sociala, sentimentala si familiala l Sa crezi In tine, sa Iti cunosti limitele si sa te perfectionezi, Iti procura un echilibru interior care Iti faciliteaza relatiile cu ceilalti
Increderea In sine este un atu indispensabil In raport cu Incercarile, cu provocarile cotidiene din societatea contemporana, care Ii privilegiaza pe luptatori si cIstigatori. Trebuie sa ai Incredere In propriile posibilitati ca sa te realizezi si sa te dezvolti. Altfel, Iti cheltui Intreaga energie IncercInd sa te calmezi, sa te aperi, In loc sa te Implinesti. Siguranta interioara este indispensabila pentru reusita In viata profesionala, sociala, sentimentala, familiala. Pentru a comunica mai usor cu ceilalti, trebuie sa Incetezi sa te mai temi de judecata lor si sa te eliberezi de dependenta fata de ei.
Pretuieste-te asa cum esti
Increderea In sine genereaza Increderea In ceilalti. Increderea In sine tine de un narcisism pozitiv: „iubeste-te si pretuieste-te asa cum esti“ - temelie totala pentru dezvoltarea personala si, pur si simplu, pentru a exista. Asta Inseamna sa crezi In tine, In propriile resurse, sa-ti recunosti limitele, sa te apreciezi la adevarata valoare, sa-ti accepti punctele slabe si sa te perfectionezi. Sa fii fericit ca existi asa cum esti si sa te pretuiesti, Iti procura un echilibru interior care Iti faciliteaza buna calitate a relatiilor cu ceilalti si cu lumea. CInd te iubesti astfel, esti capabil si sa oferi, si sa primesti dragoste.
Incredere si libertate
Increderea In sine garanteaza libertatea de gIndire si de actiune. Te face sa poti conta pe tine In confruntarea cu situatii noi, ceea ce favorizeaza capacitatea de a-ti asuma riscuri cu o anume siguranta si de a rezista la esecuri. Increderea In sine se bazeaza pe o reprezentare sanatoasa a reusitei, a performantelor, realizarilor tale; te autorizeaza sa-ti respecti proiectele, sa le consacri timpul si energia ta. Iti permite sa-i evaluezi mai obiectiv pe ceilalti si sa te afirmi In raport cu ei fara rusine, frica sau agresivitate. Un individ Increzator In sine poseda un EU puternic si echilibrat care-si cunoaste limitele, Isi asuma contradictiile, Indoielile, lipsurile, fiind In acelasi timp constient de resursele sale, de convingerile si de sperantele sale, de determinarea sa.
Mediul afecteaza Increderea
Increderea In sine este fluctuanta si sensibila la influentele mai mult sau mai putin daunatoare ale mediului; bulversarile familiale, profesionale, afective pot sa o fragilizeze pe moment. Securitatea materiala si afectiva Intr-un context de prietenie, dragoste, recicprocitate si Intelegere ocroteste Increderea In sine, In vreme ce injustetea, egoismul, raceala, incertitudinea sInt factori defavorabili, capabili sa stirbeasca pIna la a distruge total Increderea In sine. In general, mediul Inconjurator, cu normele, obiceiurile, solicitarile, constrIngerile si ambiguitatile lui, exercita o presiune asupra individului, facIndu-i viata si relatiile usoare sau dificile. Mediul poate, asadar, sa amelioreze sau sa scada Increderea In sine. Persoanele care au Incredere In ele-Insele, trec prin momente de Indoiala, anxietate, depresie In functie de circumstante defavorabile. Dar se stapInesc mai bine si nu ramIn la nesfIrsit disperate si coplesite. SInt capabile sa-si revina mai repede. Aceasta nu se IntImpla si la cei a caror Incredere In sine este mai firava.
Au femeile mai putina Incredere In ele?
DA! Este un aspect educational? Social? Raspunsul: cIte putin din amIndoua, cu siguranta. Dupa parerea psihanalistilor, o mama nu Isi investeste afectiv fiul sau fiica In acelasi mod. Baiatul este iubit neconditionat pentru ceea ce este, ceea ce are. Diferentierea sexuala este suficienta pentru a o multumi pe mama. O fiica Invata de timpuriu ca este incompleta si nesatisfacatoare pentru mama ei. Ea nu poate fi iubita pentru ceea ce este. Nu poate fi iubita decIt daca se conformeaza dorintei mamei, cu conditia sa fie perfecta, adica ascultatoare, tacuta, curata, cuminte si docila. Societatea nu pare sa favorizeze, nici ea, Increderea In sine a femeilor. In ciuda progreselor feministe, persista numeroase inegalitati. Aceasta Incepe Inca de la orientarea scolara - literele pentru fete, stiintele si industria pentru baieti; salariile, In genere, mai scazute la femei, dificultatile de a se face acceptate In lumea politicii si a muncii. O „femeie buna“ este o femeie de casa, pare sa susure societatea (acest subiect va fi abordat mai pe larg Intr-un articol viitor). Dorinta abordarii subiectului privind Increderea In sine Isi afla sursa In numarul din ce In ce mai mare al persoanelor (cunoscuti sau persoane care vin la terapie) care se plIng de lipsa Increderii In propriile persoane.
Victime ale Inchisorii psihologice
Faptul ca nu sIntem constienti In Intregime de ceea ce sIntem, de temerile noastre, ne Ingradeste Intr-un singur rol si ne restrInge posibilitatile de dezvoltare. Astfel, traim Intr-o Inchisoare psihologica pe care ne-am construit-o noi Insine sau ne stirbim libertatea de actiune si sIntem victime ale credintelor si parerilor noastre, care ne-au conditionat sa reactionam asa cum am facut-o Intotdeauna. O asemenea atitudine ne condamna, Intr-un fel, sa locuim Intr-o casa pe care n-am vizitat-o In Intregime si sa ne fie frica In fata usilor Inchise. Coplesiti de dificultatile care ne depasesc, nu avem energia necesara sa ne angajam Intr-un proces de schimbare. RefuzInd sa facem fata adevarului nostru personal, Incercam sa ne sustragem responsabilitatilor, fara sa gasim forta pentru a scapa de problemele noastre.
Care este solutia?
A te cunoaste bine pentru a te schimba In bine este cheia succesului. Important e sa-ti pui Intrebarile si sa-ti descoperi punctele slabe, care, neluate In considerare, Iti strica viata. Constientizarea face posibila o repunere In discutie a propriei persoane; pentru ca a descoperi si a-ti admite limitele, Inseamna a fi deja capabil sa le depasesti. Indraznind sa vezi problemele In fata, poti cIstiga lupta Impotriva propriei slabiciuni. A te cunoaste Inseamna si a-ti descoperi propriile resurse si posibilitati, a le exploata mai bine. A te pune In contact cu ele Iti permite sa evoluezi !
Te simti adeseori descurajat, ai sentimente de inferioritate, de rusine, anxietate, respingere, simti ca viata ti-e restrictionata si renunti la multe, pIna chiar si la tine? Esti prins In mrejele neIncrederii In sine In acest caz? (despre toate aceste sentimente, precum si despre bolile legate de lipsa Increderii In sine, vom vorbi In numarul urmator).
|
* * *
IV.
|
Portretul neincrederii in sine |
|
 Daca ai atit de putina incredere in tine incit descurajarea, rusinea, autocritica te coplesesc, atunci e foarte important sa te cunosti pentru a te schimba.
Am vorbit saptamina trecuta despre increderea in propria persoana, atit de importanta pentru fiecare dintre noi. Astazi, incercam sa descifram portretul unui neincrezator. Poti fi chiar tu, cel de linga tine sau orice alta persoana.
Nu sint bun de nimic!
Este un motor negativ care instaleaza si alimenteaza parerea jalnica despre propria persoana. Esti obsedat de propriile lipsuri si nu incetezi sa te ponegresti prin mici fraze asasine: „Nu sint bun de nimic, nu voi reusi niciodata, sint un incapabil!“ Si, ca si cum a-ti privi defectele cu lupa, a te injosi, nu ar fi de ajuns, trebuie sa-ti subapreciezi si calitatile. Ele sint trecute prin pieptenele fin al criticii si contestate fara incetare. Autocritica permanenta este dublata de supraevaluarea celorlalti. Ei sint asa cum tu nu vei fi niciodata: frumosi, inteligenti, amabili, au atuuri ce tu nu le vei avea vreodata - reusita, noroc, prieteni, bani. Evident, nu este greu sa gasesti in jurul tau persoane care izbutesc mai bine. Daca le cauti insistent si, mai ales, daca numai pe ele le cauti. In acelasi portret intra si cei nesiguri de ei si care devin tirani cu cei slabi si amabili cu cei puternici. Se lauda cu prieteni celebri si bogatiile lor. Un asemenea comportament mascheaza de fapt un sentiment de inferioritate, adinc ingropat. Pentru a-si compensa lipsurile si disconfortul interior, se conving de propria valoare, de capacitatile lor extraordinare si par a avea incredere in ei. In realitate, insa, nu au si nu doresc sa se schimbe.
Descurajat si nesigur
A te judeca negativ inseamna sa consideri orice actiune personala ca fiind sortita esecului. Rationezi in termeni de esec potential si nu de reusita probabila. Schimbarea si responsabilitatile iti stirnesc teama. Tendinta de a exagera dificultatile potentiale antreneaza un sentiment constant de tensiune si nesiguranta. „S-o fac, sa n-o fac! Sa ma duc, sa nu ma duc!“. Aceste momente de nehotarire intretin stresul legat de evaluarea situatiei si a capacitatii tale de a-i face fata. Deprecierea de sine lasa adesea locul unei inhibitii formulate astfel: este inutil sa fac ceva, daca nu-l fac bine. Ea te ancoreaza in certitudinea ca nimic nu merita facut, din moment ce nu va iesi ceva reusit. In aceste conditii, proiectele tale de viitor sint aproape inexistente, nu ai nici ambitie, nici dorinta de schimbare, doar resemnare.
Iti e rusine
Iti e rusine de temerile tale, fata de realitate, de viata, de schimbare, esec, conflicte cu ceilalti, de judecata lor, de aspectul tau fizic, de ideile tale plicticoase, de defectele tale - timiditatea, nervozitatea, neindemanarea, furia inabusita, de emotiile tale - te inrosesti, plingi, tremuri, te bilbii, de comportamentul tau - sters, temator. Viata ta mizerabila te fac sa te simti atit de jenat. Iti e rusine si ca ti-e rusine! Rusinea se instaleaza lent si se exprima prin remarci de genul: „Nu fac doi bani, nu sint un om respectabil, ma dezamagesc mereu chiar si pe mine“. Acest comportament de vina este dublat de o extrema severitate fata de tine insuti, invecinata uneori cu dispretul. Cele mai mici abateri se transforma in greseli de neiertat. Nu iti ingadui, tie insuti, sa ai drepturi, ci doar indatoriri! O asemenea atitudine intransigenta nu lasa nici un loc fericirii. Convins ca nu esti demn, refuzi sa te bucuri de existenta, de marile si micile ei placeri. Rusinea se transforma repede in vinovatie fata de ceilalti si iti faci mereu reprosuri.
Epuizat de anxietate
Majoritate situatiilor neprevazute cu care te confrunti au un punct comun: anxietatea pe care ti-o provoaca. Ele implica o dubla amenintare. Pe de o parte pericolul, pierderile pe care le resimti, pe de alta parte, incapacitatea de a le stapini. Anxietatea este o senzatie cotropitoare, care e greu controlabila, in fata unor evenimente speciale, care te iau pe nepregatite, la care trebuie sa te adaptezi si sa reactionezi rapid. Simti o serie de efecte: stare de rau, senzatie de sufocare, tensiuni musculare, voce tremuratoare, inrosire, comportament dezorganizat, evitare, confuzie, dificultatea de a-ti aduna gindurile, de a rationa, de a te concentra. Esti iritabil, epuizat. Cind nu ai incredere in tine, pragul tolerantei la anxietate este foarte scazut, evaluarea faptelor dezastruoasa, iar reactia neadaptata. Destabilizat de intensitatea reactiilor tale anxioase, poti intra intr-o faza de epuizare. Angoasa consuma o energie considerabila si iti limiteaza rezistenta. In cele din urma, interiorizezi ideea ca este mai comod sa fugi de incercari si sa eviti responsabilitatile, decit sa ti le asumi!
Respins si singur
Consideri ca nu meriti sa fii iubit si crezi ca si ceilalti gindesc la fel. Astfel, ai tendinta sa te simti criticat sau respins cu usurinta. Orice fleac te raneste. Dezvolti o sensibilitate externa, la cea mai mica remarca, pentru ca aceasta vine sa intareasca tot raul pe care il gindesti despre tine. Retii doar mesajele care iti confirma proasta parere pe care o ai despre tine. Judecata altora atirna ca o sabie deasupra capului tau. De cele mai multe ori te excluzi singur. Nu arati niciodata ce simti de teama de a nu fi ridicol. Asa ca porti o masca, joci un rol si suferi!
Renunti la propria persoana
Ti-e teama sa nu spui lucruri prostesti sau sa nu stii raspunsul la o intrebare. Ca urmare, ocolesti activitatile sociale, profesionale sau amicale ce presupun contacte cu alti oameni. Ai tendinta sa te inchizi intr-o rezerva prudenta si sa traiesti in imaginar, ceea ce iti procura citeva satisfactii. Aceasta fuga de ceilalti nu amelioreaza comunicarea, ci, dimpotriva, o face mai greoaie si penibila. In schimb, iti petreci timpul cersind aprobarea putinilor tai prieteni si a familiei, cerindu-le sa-ti fie recunoscatori pentru orice gest, cit de mic. Sa vrei sa fii iubit in acest fel, te plaseaza intr-o situatie de dependenta. Sfirsesti prin a semana cu proprietarul unei masini care lasa mereu pe altcineva la volan; eternul pasager esti tu! Te straduiesti sa fii amabil, sa nu deranjezi. „Ce parere ai?“ - este fraza ta caracteristica. De aceea nu mai stii ce-ti doresti pentru ca trebuie sa faci placere cu orice pret, chiar daca e in detrimentul propriilor tale nevoi. Exista astfel dezacorduri intre ce simti si ce arati. Inca o data suferi. Chiar si cei mai puternici indivizi, cind sint confruntati cu situatii traumatizante - somaj, divort, doliu, boala grava - pot sa se descurajeze si sa cedeze temporar. Ce sa mai spunem de cei care nu au incredere in ei? De obicei, ei se prabusesc, incapabili sa indure evenimentul.
|
* * *
V.
Pasi spre increderea in tine
 Anxietatea, fobia sociala, alcoolismul, sint doar citeva dintre bolile legate de lipsa increderii in propria persoana l Cu curaj, poti face pasi inspre schimbare
Am vorbit in numele trecute despre ce inseamna sa ai incredere in tine si am deslusit portretul neincrederii. Astazi, vom vorbi despre bolile legate de lipsa increderii in sine si despre citeva modalitati simple ce pot fi repere pentru fiecare dintre noi in cistigarea increderii in propria persoana.
Anxietatea generalizata
La fel de prezenta la ambele sexe, se caracterizeaza prin prezenta persistenta a temerilor si a preocuparilor nemotivate sau exagerate. Subiectul se nelinisteste si se asteapta sa treaca prin diverse incercari: boli, accidente, probleme sentimentale, profesionale sau financiare. Aceasta teama il urmareste si nu poate scapa de ea. Adesea isi simte rasuflarea ingreunata, nod in git, stare de rau, ameteli, palpitatii cardiace, spasme, greturi, diaree, transpiratii reci, tremuraturi, dureri musculare. Nu se poate concentra, are tulburari de somn, de memorie, este mereu obosit, iritat si enervat.
Fobia sociala
Stinjeneala in fata celorlalti se poate transforma in fobie sociala, care este o frica intensa de a sta sub privirile cuiva si de a nu te comporta rusinos sau ridicol. Se exprima prin teama de a vorbi, de a nu spune prostii, de a fi incapabil sa raspunda la intrebari, de a tremura sau rosi in public (chiar intr-un grup restrins). Toate acestea antreneaza o reactie anxioasa imediata si brutala, rezultind un sentiment de panica, transpiratii, tulburari de respiratie, palpitatii, senzatia de slabiciune si confuzie. Ulterior subiectul va avea tendinta de a evita aceste tipuri de situatii de risc. Va prefera sa le ocoleasca, sa li se sustraga, sfirsind prin a-si compromite viata profesionala sau sociala, a-si anihila relatiile amicale, izolindu-se de tot ce il inconjoara.
Bolile psihosomatice
Imposibilitatea de a exprima ceea ce simtim si stresul cronic pot antrena boli psihosomatice. Lista afectiunilor fizice influentate de factori psihologici este lunga: migrene, astm, ulcere gastrice, colite, dureri de spate, tahicardia si hipertensiunea sint doar citeva. Tulburarile survin atunci cind psihicul depasit, nu mai reuseste sa absoarba descarcarile de energie. Zilnic primim un anumit numar de socuri pe plan familial, profesional, amical, social. Cind sintem vulnerabili sau epuizati, nu mai reusim sa ne mobilizam resursele psihice si sa facem fata. Asistam astfel la o substitutie, iar corpul e cel care e pus la contributie. Astfel, suferinta se va exprima prin stare fizica proasta deoarece nu mai avem resurse s-o „gindim“.
Alcoolismul
Pentru indivizii carora le lipseste increderea in sine, inchisi in ei si care se simt prost in pielea lor, alcoolul poate juca un rol dezinhibitor. La inceput creeaza iluzia decomplexarii si a eliberarii de problemele relationale. Se simte mai sigur si mai lucid, apare mai spiritual, vioi, entuziast, comunicativ. Acest tip de alcoolism ii da curajul sa infrunte lumea exterioara si sa repare greselile, esecurile. Subiectul bea de multe ori de unul singur acasa, inainte de a se confrunta cu o situatie dificila, dupa ce a suferit o frustrare, sau seara si la sfirsit de saptamina pentru a-si compensa singuratatea. Uneori bea in public pentru a se stimula fata de ceilalti. Situatia se degradeaza cu timpul. Este dificil sa controleze consumul de alcool. Dependenta se instaleaza o data cu nevoia imperioasa de a bea cantitati din ce in ce mai mari pentru a obtine acelasi efecte. Treptat apare insa si o indiferenta fata de alte surse de placere sau de interes. Deoarece foarte des alcoolicii isi neaga sau banalizeaza simptomele, nu este foarte usor sa-i ajuti sa se vindece.
Pasi spre schimbare
Desi pare dificil sa recistigi ceva ce ai pierdut, sau nu ai avut niciodata, increderea in propria persoana poate fi sadita in fiecare dintre noi. Primul pas este sa fii motivat cu adevarat sa ai incredere in tine. „Cind iti vei dori sa ai incredere in tine atit de mult cit vrei sa respiri, atunci o vei primi!“. E absolut necesara vointa de a te schimba! Fara ea nu reusesti sa faci nimic. Lipsa increderii in tine are citeva avantaje: nu incerci nimic nou, deci nu risti nimic. Nereusind, nu stirnesti invidia celorlalti. Esti dependent de indivizi mai puternici care te fac sa te simti protejat si invulnerabil. Avind incredere in tine, dimpotriva, risti, poti cistiga, ai succes, esti invidiat, altii nu mai vor sa te sustina. Toate iti complica viata si te sperie. Apare angoasa in fata schimbarii si anxietatea in fata transformarii. Anxietatea oricum te urmareste. Daca alegi sa ramii cum esti, te va urmari tot timpul. Schimbindu-te, se va diminua, apoi va disparea!
Sa alegi schimbarea!
Alt pas important e sa alegi sa iesi din conditia ta si sa-ti iei viata in miini. E mult mai usor sa te schimbi pe tine decit sa incerci sa ii schimbi pe ceilalti sau sa astepti sa se schimbe ei. „E mai lesne sa iti schimbi tu pozitia fata de munte decit sa muti muntele din loc!“. Nu te ajuta cu nimic sa contezi la nesfirsit pe ajutorul celuilalt. Ai toate resursele necesare pentru a reusi singur!
Acorda-ti dreptul la imperfectiune!
Insusirile tale supravietuiesc esecurilor. Gresesti dar o poti lua de la capat mai bogat cu o experienta. Nu fi propriul tau adversar! Chiar daca e sursa unei neplaceri, eroarea ne invata multe. Elibereaza-te de trecutul neimplinirilor tale si identifica-ti laturile pozitive ale personalitatii tale. Cei care au incredere in ei, isi identifica zonele vulnerabile si chiar profita de ele.
Recunoaste-ti calitatile!
Afla si identifica momentele din viata ta cind ai fost mindru de tine. Pune-ti in valoare succesele, resursele pe care le detii. Chiar daca par mici la prima vedere, continua sa le vezi. Nu conteaza ca nu ti le observa ceilalti, nu astepta aprobarea lor. Continua sa admiri ce ai bun si frumos in tine. Cu siguranta sint atitea pe care nu le-ai vazut pina acum. Descoperirea calitatilor ne incita sa le exploatam, sa le intretinem, sa le intensificam. Accepta-te! Nu-ti nega resursele! Porneste din nou la lupta! Chiar daca ai fost ranit, nu ai murit! Vezi paharul pe jumatate plin! Da-ti voie sa vezi partea buna a lucrurilor, paharul plin, nu gol! Autorizeaza-te sa actionezi diferit, sa privesti din alta perspectiva situatiile si sa iei in calcul mai multe variante. Incredibil cit de liber sa alegi te vei simti !
Fixeaza-ti obiectivele!
Persoanele care nu au incredere in ele nu au obiective sau sint incerte. Pentru a cistiga increderea in sine, actioneaza pentru ca lucrurile sa se desfasoare cu succes. Este extrem de importanta stabilirea unui obiectiv. El da ratiunea de a trai, furnizeaza o directie si te mobilizeaza. Poti alege ce vrei si cum vrei sa faci. Recunoaste-ti dorintele si visele! Daca eviti mereu sa actionezi, persisti in nehotarare, ramii doar la nivel de intentie, vei suferi si nu vei progresa. Exprima-ti pozitiv obiectivele si astfel iti optimizezi convingerea, vointa de a actiona si de a reusi. E necesar sa crezi deja in propriile posibilitati. Spune: Vreau! Prefer! Aleg! Alege-ti scopuri realiste, bune pentru tine, in concordanta cu propriile tale posibilitati, cu morala si valorile tale, cu modul tau de a trai. Fixindu-ti obiective clare si precise, nu risti sa te imprastii, nu iti vei risipi energia fara sa reusesti sa faci ceva.
Cum sa-ti atingi obiectivele!
Intreaba-te: Cum sa actionez? Iti alegi obiective pe termen scurt, mai simple la inceput si apoi tot mai complexe. Iti ordonezi obiectivele in functie de posibilitatile si nevoile tale potrivit unui program pe care sa il si respecti. Ofera-ti apoi mijloacele pentru a atinge obiectivele, exterioare si interioare, fii flexibil. Calculeaza riscurile ce ar putea interveni. Nu exista risc zero! Anticiparea riscurilor te va ajuta sa iei cea mai buna decizie, sa actionezi, apoi sa ti le asumi in chip lucid. Accepta ideea unui risc minim si actioneaza! Toate acestea pot fi pasi mici inspre schimbari marete!
* * *
VI.
|
Cum sa-i ascultam pe copiii nostri?
 |
|
Ascultindu-va copilul asa cum trebuie, veti intelege ca este o persoana extraordinara
Dorinta parintilor de a-si asculta copilul e dovada respectului fata de el, dezvoltindu-i astfel increderea in sine
Continuind seria articolelor in care am vorbit despre incredere si neincredere in sine, astazi vom vorbi despre cum trebuie parintii sa-si asculte copiii tinind cont de virsta si nevoile lor. Vom vedea cum efortul parintilor de a-i asculta corespunzator pe copii este rasplatit cu stima si iubire de micutii care se simt intelesi, respectati si apreciati. Incepe scoala, o perioada importanta pentru elevi. Au atitea de spus. Stim oare sa-i ascultam cu adevarat pe copiii nostri ?
Cum ascultam?
Ascultarea copiilor difera in functie de virsta lor. Sa luam exemplul unui copil de 7-8 ani, proaspat elev, care are atit de multe de spus incit ar vorbi neincetat. Cum se pot descurca parintii cu acest mic guraliv? Probabil, cea mai buna cale, pentru ca presupune cel mai mic efort, este sa-i interzica sa vorbeasca. Desi pare de necrezut, exista familii in care copilul nu e lasat sa vorbeasca. Acesti copii nu interactioneaza niciodata, ei ii privesc tacuti dintr-un colt pe adulti, sint observatori fara grai, in umbra. A doua cale este sa-l lasi sa vorbeasca, dar sa nu-l asculti, astfel incit copilul vorbeste singur, cu sine insusi, creind un zgomot de fundal care poate fi enervant sau nu. A treia modalitate este sa pretinzi ca il asculti continuind propriile actiuni sau ginduri, parind ca ii acorzi toata atentia. Mai raspunzi din cind in cind: „Ah! Oh! Ce interesant!“ uneori chiar in momente total nepotrivite. A patra modalitate este ascultarea selectiva, o pretinsa ascultare, in care parintii pot ciuli urechile cind copilul pare sa spuna ceva semnificativ. Capacitatea mintii noastre de selectie nu e insa foarte eficienta, asa ca de multe ori se poate intimpla sa nu filtram corespunzator, scapindu-ne tocmai informatiile importante. A cincea modalitate, si ultima, este sa-l asculti pe copil cu adevarat, sa-i oferi intreaga atentie, intelegindu-i fiecare propozitie. Aceasta modalitate necesita o cantitate sporita de energie si timp din partea parintilor.
Ce alegem ?
Se poate deduce ca se recomanda aceasta ultima modalitate, a ascultarii totale. E cam greu! Si nu intotdeauna util! De exemplu, copilul de 7 ani e inclinat sa vorbeasca mult despre orice, astfel incit s-ar putea ca parintii sa nu mai aiba timp si pentru altceva. Nu ar avea suficienta energie, iar lucrurile pe care micutul le spune pot fi cu adevarat plictisitoare, uneori. Prin urmare, varianta recomandata ar fi o combinare a celor cinci modalitati.
Sa alegem echilibrul!
Uneori, este necesar sa le ceri sa taca aunci cind distrag atentia de la activitati cruciale sau cind intrerup nepoliticos alte persoane, sau incearca sa-i domine insistent pe ceilalti. Frecvent, copiii vor dori sa vorbeasca pentru simpla placere de a vorbi si nu serveste la nimic sa le acorzi atentie cind nici macar nu o cer. Alteori, nu sint multumiti sa vorbeasca cu ei insisi si doresc sa comunice cu parintii, iar nevoia lor poate fi satisfacuta multumitor, printr-o pretinsa ascultare. Aceasta le da impresia ca „sint cu cineva“ de care au nevoie. Mai mult, chiar copiilor le place sa se abata uneori de la comunicarea propriu-zisa si vor intelege ca fireasca ascultarea selectiva a parintilor, de vreme ce si ei comunica selectiv. Inteleg ca aceasta e regula jocului. Deci, doar pentru o mica parte de timp e necesara ascultarea totala. Una dintre multele sarcini ale parintilor este aceea de a atinge un echilibru ideal intre stilurile de ascultare si non-ascultare, raspunzind cu cel mai potrivit stil nevoilor diferite ale copiilor.
Ascultarea este un efort de iubire
Deseori, echilibrul nu poate fi atins, pentru ca, desi nu e nevoie de mult timp, multi parinti nu doresc sau nu pot sa-si cheltuiasca acea energie necesara unei ascultari adevarate. Probabil, multi dintre parinti se considera buni ascultatori cind, de fapt, ei se prefac. Este o autoiluzionare, pentru a-si camufla lenea. Deoarece ascultarea totala necesita un efort intens si concentrare totala, e necesara renuntarea la alte preocupari, inclusiv la propriile griji si ginduri. E util sa fii complet dedicat copilului, timpul tau ca parinte sa fie si timpul copilului tau. Daca nu reusesti sa faci asta, nu esti dornic sa asculti cu adevarat. Ascultarea totala este un efort de iubire. Fara motivatia data de iubire, un parinte nu si-ar putea asculta copilul.
Dovada respectului pentru el
Dar de ce atita munca? De ce atita efort pentru a-ti asculta copilul? Pentru ca dorinta dvs. de a face acest efort este cea mai clara dovada a respectului fata de copil. Astfel, se va vedea apreciat si se va simti important. Apoi, cu cit copiii se simt mai apreciati, cu atit vor incepe sa spuna lucruri importante. Se vor ridica la nivelul asteptarilor dvs. Mai mult, cu cit va ascultati mai mult copilul, cu atit veti realiza ca, printre intreruperi, bilbiieli si vorbe aparent inocente, copilul are intr-adevar ceva important de spus. Ascultati-va copilul cit trebuie si veti ajunge sa intelegeti ca este o persoana extraordinara. Cu cit mai mult va veti da seama cit e de extraordinar, cu atit veti fi mai dispusi sa il ascultati si veti avea si mai multe de invatat. Cu cit stiti mai multe despre copil, cu atit veti putea sa-l invatati mai multe.
Pas in doi spre iubire
In final, cu cit copiii stiu ca sint apreciati, ca sint considerati niste oameni extraordinari, cu atit ei vor dori sa va asculte si sa va acorde aceeasi stima. Si, cu cit educatia bazata pe cunoasterea copilului este mai potrivita, cu atit copiii vor fi mai dornici sa invete de la dvs. Astfel, intra intr-un ciclu progresiv, creativ, al evolutiei si al dezvoltarii. Valoarea creaza valoare. Iubirea da nastere la iubire. Parintii si copiii, impreuna, se vor indrepta, intr-un pas in doi, inspre iubire.
Nevoia de a fi ascultat
Cu copiii mai mici sau mai mari de 7 ani, echilibrul potrivit intre ascultare si non-ascultare difera, dar procesul este, in esenta, acelasi. Cu copiii mai mici, comunicarea e mai mult non-verbala, dar necesita multa concentrare. Adolescentii au nevoie de mai putin timp pentru a fi ascultati, dar au nevoie de mai multa ascultare totala, atentie deplina, pentru ca au lucruri importante de impartasit. Nevoia de a fi ascultat de parinti nu se termina niciodata. Ascultarea adevarata sau concentrarea totala sint, intotdeauna, o manifestare a iubirii. Impune o contopire cu cel care vorbeste, o acceptare totala a celuilalt, o punere in locul lui. Sesizind aceasta acceptare, vorbitorul se va simti din ce in ce mai putin vulnerabil si va fi tot mai inclinat sa-si deschida cele mai intime ascunzisuri ale sufletului in fata mintii ascultatorului.
Alte forme de atentie
Desi ascultarea e cea mai importanta forma de atentie, sint necesare si alte forme, mai ales in ce-i priveste pe copii: una este JOCUL. Activitatile impreuna cu familia sint iarasi importante: filme, iesiri in parc, calatorii, tirguri. Toate au in comun faptul ca implica timp petrecut cu copilul. Utilizat cum se cuvine, timpul cu copiii ofera parintilor numeroase ocazii de a-si analiza puiul si de a incepe sa-l cunoasca mai bine: daca stie sau nu sa piarda, cum isi face temele, ce ii place si ce nu, cind este curajos etc. Acest timp ofera si prilejul de a-i forma abilitati copilului, de a-l invata principiile de baza ale disciplinei.
Pentru copil, efortul se merita
Supravegherea jocului unui copil de 3-4 ani, ascultarea povestioarelor fara sfirsit ale unui copil de 6-7 ani, a-l invata pe un adolescent sa sofeze, necesita rabdare deosebita si o implicare a mintii pe cit de mult este posibil. Toate acestea reprezinta sarcini care plictisesc deseori, sint inconfortabile si te storc de puteri. Ele inseamna munca. Dar sa nu uitam ca si iubirea inseamna munca, iar esenta non-iubirii este lenea. Asadar, pentru copiii pe care ii iubim, toate eforturile se merita!
In numerele urmatoare vom discuta despre alte subiecte privitoare la copiii nostri, la cum sa le aratam dragostea noastra si cum sa-i facem sa cistige increderea in ei, in lume, astfel incit sa creasca armonios si fericiti.
* * *
VII.
|
Meseria de parinte
 |
|
„Dragi parinti, sinteti extraordinari!“. Noi stim lucrul acesta. Dar daca intr-o zi vi l-ar spune chiar copiii dumneavoastra?
Nu este deloc usor sa fii parinte! Este poate cel mai dificil si complex proiect in care ne angajam in viata: acela de a face din copiii nostri oameni in toata puterea cuvintului, sa-i inarmam si sa-i pregatim pentru provocarile viitoare despre care noi insine nu stim prea multe lucruri. Lumea este intr-o continua miscare. Nimic nu pare a mai fi sigur. Acum, la inceputul mileniului III, pentru prima data in istoria omenirii, copiii nostri vor fi nevoiti sa-si gaseasca singuri calea, prin propriile lor forte si spre binele lor.
O provocare pentru parinti
In ceea ce ne priveste pe noi parintii, ne dorim ce este mai bun pentru copiii nostri. Vrem sa creasca frumos, sa reuseasca in viata, sa fie fericiti. O adevarata provocare pentru noi! A fi parinte inseamna a da viata unui copil. Le dam insa o noua viata de fiecare data cind stim cum sa ii facem sa creada in ei, sa aiba curajul sa infrunte viata. A fi parinte inseamna deopotriva a da (a-i ajuta pe copii sa realizeze ceea ce vor pentru ca ei nu au suficienta forta si a le oferi sprijinul necesar pentru a ajunge acolo unde trebuie), a cere (insemnind a impune reguli si restrictii), a ierta. In primul rind insa, e necesar sa-i acceptam pe copiii nostri asa cum sint, pentru ca ei sint mai importanti decit aspiratiile noastre personale. Reusim adesea sa facem asta. Pentru acest motiv, noi toti sintem extraordinari pentru ca facem tot ce ne sta in putinta si uneori chiar mai mult.
O meserie fara concediu
A fi parinte este o meserie in toata puterea cuvintului cu deosebirea ca in acest caz trebuie sa muncim cu norma intreaga zi si noapte, fara concedii anuale. O meserie in care nu se pune problema sa demisionam, ba dimpotriva, pentru care exista riscul sa fim considerati „nedemni“. O meserie care se invata din mers, pe tot parcursul vietii si pentru care nu se organizeaza cursuri de specializare. O meserie care se construieste in fiecare zi si in care greselile ne ameninta la orice pas, refuzindu-ne dreptul de a gresi. La scoala parintilor are acces liber oricine. Nu se asigura o specializare si nu se dau note, altele decit cele acordate de proprii nostri copii.
Ce se intimpla daca nu stim lectia?
Amintiti-va ca nu devenim cu adevarat parinti decit in momentul in care am putut tine in miinile noastre neindeminatice si lipsite de experienta, o mica parte din noi insine pe care am numit-o: fiul sau fiica noastra. O data consumat acel moment de fericire autentica, este inutil sa cautam instructiunile de folosire, pentru ca ele nu ne sint incredintate o data cu copilul. Trecerea brusca de la statutul de barbat sau femeie la cel de parinte este o incercare curajoasa si riscanta in acelasi timp.
Cum ne comportam?
In cele mai multe cazuri, dat fiind ca nu am avut parte de alti profesori in afara propriilor nostri parinti, ne grabim sa copiem sau dimpotriva sa evitam exemplul lor, daca acestia ne-au facut sa suferim in vreun fel. De fapt, ne raportam in mod constant la diferite modele pozitive sau negative. Citi dintre noi nu am jurat in copilarie sau adolescenta ca nu vom urma exemplul parintilor nostri? Noi nu vom face niciodata ca ei! Copiii nostri vor fi mai fericiti decit am fost noi vreodata pentru ca rezervele noastre de rabdare si afectiune sint nelimitate. Asa am jurat. Timpul insa ne-a aratat tuturor cit de dificil este sa ai autoritate fara sa fii autoritar, sa fii disponibil cind esti in criza de timp, sa fii tolerant fara sa fii prea ingaduitor si fara sa te lasi pacalit. In fiecare zi copiii nostri ne amintesc ca a fi rabdator este cu adevarat un act eroic. Citi dintre noi nu am fost surprinsi sa observam ca facem tocmai acele lucruri pe care ne-am jurat ca nu le vom face?
Incepe scoala... apar grijile
Dupa primele zimbete si primele nopti albe, dupa primele suferinte si dureri alinate de mingiierea mamei, dupa nenumarate ore sub supraveghere acasa, la gradinita, vine si momentul primilor pasi in scoala. Astfel, copiii nostri pasesc drept pe un nou drum: anii de scoala. Distributia rolurilor acum e simpla: profesorii asigura instruirea, iar parintii educatia. De fapt, abia acum incep grijile. Pentru citiva dintre noi, mai norocosi, clasele primare trec ca un vis devenit realitate. Plutind zimbitori cu capul in nori, vor fi luati intotdeauna pe nepregatite de primele greutati. In general primele griji apar cu deprinderea tainelor scrisului si cititului.
Copilul nostru nu e unic!
Copilul nostru, odinioara unic, trebuie sa faca fata acum, la o virsta asa de frageda, unei competitii inversunate. Orice ar face si orice ar spune, se va gasi intotdeauna cineva care sa faca sau sa spuna aceleasi lucruri mai bine ca el. Si astfel, incet, in sufletul nostru se cuibareste indoiala. Daca totusi copilul nostru nu este la fel ca ceilalti? Daca pentru el lucrurile nu sint chiar asa de simple? De ce nu se poate concentra? De ce nu citeste lectiile decit pe jumatate? De ce literele lui seamana mai mult cu niste hieroglife? De ce e interesat doar de TV si de desenele animate cele mai nepotrivite? Intrebarile isi gasesc primele raspunsuri care seamana mai mult a justificari sau reprosuri. Acesta e momentul primelor dispute intre parinti. Tatal: „daca nu l-ai fi dadacit atit... lasa-l sa respire!“. Mama: „nu te interesezi niciodata de el... abia ai timp de copilul tau!“. Ne aflam in pragul unei crize.
Responsabili si vinovati
Dragi parinti, in fata copiilor nostri, ne vom simti intotdeauna in egala masura responsabili si vinovati. Responsabili de a le fi dat viata si vinovati de a nu fi reusit sa descifram codul de acces la memoria vie a copiilor nostri si de a fi calcat mereu pe alaturi. Fara indoiala ca nu sintem perfecti si ne simtim vinovati pentru asta. Sintem oameni! Sa nu uitam ca avem si noi dreptul sa gresim, asa cum putem sa invatam sa fim mai buni, sa ne desavirsim in aceasta meserie de parinte, pentru ca fiecare dintre noi sa ne auzim copilul spunind: „Mama, tata, sinteti extraordinari!“.
Pasi inspre desavirsirea ca parinti putem face invatind cum sa ne motivam copiii pentru a obtine rezultate bune orice ar face. Despre aceasta vom vorbi in numarul de saptamina viitoare.
* * *
VIII. |
|
VA URMA SAPTAMANA VIITOARE...
*************************************************************************** |
NLP - Programare Neuro-Lingvistica - modelarea excelentei![Click pentru a mari](javascript:deschideFereastra("/upload/14926.jpg",532,709))
